Consilierii judeţeni votează, astăzi, proiectele care urmează să fie depuse pe fonduri europene pentru reabilitarea culelor Izvoranu-Geblescu şi Cernăteştilor din comunele doljene Brabova şi Cernăteşti. Valoarea totală a proiectelor se ridică la circa 4,5 milioane de lei. După aprobarea lor în plenul CJ Dolj, acestea vor fi depuse pe Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de Investiţii 5.1 – Conservarea, protecţia, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Aceasta este una dintre cele şase linii de finanţare deschise în momentul de faţă la nivelul ADR SV Oltenia.
Consiliul Judeţean Dolj a elaborat proiectele pe care doreşte să le depună, pe fonduri europene, pentru reabilitarea culelor din comunele doljene Brabova şi Cernăteşti. Proiectele vor fi supuse votului consilierilor judeţeni în şedinţa ordinară de astăzi.
Circa 4,5 milioane de lei pentru ambele proiecte
Conform proiectelor, Cula Izvoranu-Geblescu din comuna Brabova are o valoare totală de 2.390.985,05 lei inclusiv TVA, iar contribuţia CJ Dolj ar fi de 227.873,41 de lei (cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA, de 223.224,83 lei; cheltuieli eligibile, inclusiv TVA, 43.355,20 de lei). În ceea ce priveşte Cula Cernăteştilor din Cernăteşti, valoarea totală a acesteia este de 2.148.562,75 de lei (inclusiv TVA). Cheltuielile ce revin CJ Dolj sunt de 471.958,27 lei, care se împart în 1.660,58 de lei, inclusiv TVA – cheltuieli eligibile şi 470.297,69 de lei, inclusiv TVA – cheltuieli neeligibile.
În documentaţia supusă aprobării consilierilor, este menţionat că activitatea de dotare/amenajare muzeală a culelor este concepută în contextul unui discurs muzeal, fiind necesară pentru asigurarea unei atractivităţi crescute a obiectivului de patrimoniu în rândul publicului şi pentru susţinerea promovării şi integrării în circuitele turistice din zonă a culelor, atingându-se în acest fel scopul proiectelor. De asemenea, mentenanţa, întreţinerea şi funcţionarea proiectului în perioada de sustenabilitate se vor asigura din bugetul judeţului Dolj. Dată fiind situaţia economică precară şi posibilităţile limitate de finanţare ale administraţiei publice locale, clădirile s-au depreciat în timp. Investiţiile asupra acestora au fost efectuate fără o corelare a cerinţelor funcţionale ale imobilului şi cu preocupări minimale în legătură cu conservarea şi protejarea acestora, se mai arată în documentaţie.
Scurt istoric al celor două cule
Cula din Brabova a fost ridicată de boierii Izvoreni în secolul al XVIII-lea. Iniţial, aceasta a avut două nivele. În anul 1841, moşia Brabova a fost cumpărată de Radu Geblescu, astfel că noul proprietar a modificat cula, adăugându-i al treilea nivel, cu foişor. Aceasta este monument istoric de categoria A.
În ceea ce priveşte cula din Cernăteşti, aceasta a fost construită de boierii Cernăteşti în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Având iniţial două nivele, culei i s-au adus modificări în etape ulterioare de construire, adăugându-i-se al doilea etaj, cu cursiva din lemn. Ajunsă în ruină, cula este restaurată la sfârşitul anilor 60 ai secolului XX, fiind transformată în muzeu sătesc de către învăţătorul Nicolae Pârvulescu. Precum cula din Brabova, şi cea din Cernăteşti este monument istoric de categorie A.
Cula este un tip de construcţie semifortificată, specifică secolelor XVIII şi XIX, răspândită în întreg spaţiul balcanic. În judeţul Dolj mai există Cula Barbu-Poenaru, din comuna Almăj. Și aceasta este un monument istoric de categoria A, dar se află într-o stare mai bună deoarece ea adăposteşte şcoala din localitate.
Ce linii de finanţare sunt deschise la ADR Oltenia?
Într-un răspuns oficial transmis Jurnalul Olteniei, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a explicat ce axe sunt deschise şi pe ce se pot depune fonduri europene în această perioadă.
„Programul Operaţional Regional 2014-2020 continuă să finanţeze tipurile de investiţii aferente perioadei 2007-2013 (infrastructură socială, de sănătate şi educaţională, IMM-uri, drumuri judeţene şi turism), dar şi noi categorii de proiecte faţă de programul precedent: reabilitarea termică a clădirilor publice, lucrări de cadastru şi centre de transfer tehnologic. La nivelul regiunii SV Oltenia, POR 2014-2020 are în aceastăperioadă 6 linii de finanţare active, respectiv: Prioritatea de Investiţii (PI – n.r.) 2.1A – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri (deschisă de la 27 iulie 2016, ora 12:00, şi până la 27 ianuarie 2017, ora 12:00), PI 3.1A – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, OPERAȚIUNEA A – CLĂDIRI REZIDENȚIALE (16.05.2016, ora 10:00 – 16.11.2016, ora 10:00), PI 5.1 – Conservarea, protecţia, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural (25.05.2016, ora 12:00 – 25.11.2016, ora 12:00), PI 5.2 – Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminarii terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului (25.05.2016, ora 12:00 – 25.11.2016, ora 12:00), PI 6.1 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea infrastructurilor rutiere regionale la infrastructura TEN -T (16.05.2016, ora 12:00 – 16.11.2016, ora 12:00), PI 7.1 – Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone precum şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice (1.06.2016, ora 12:00 – 2.12.2016, ora 12:00)”, se arată în răspunsul transmis de ADR SV Oltenia.